Istoria Metroului din București – Cum a început totul
„Atenție, se închid ușile!” a răsunat pentru prima dată în subteranul capitalei pe 16 noiembrie 1979, când primul tronson al Magistralei 1 a intrat oficial în funcțiune. Acesta a reprezentat debutul transportului urban subteran în România, un moment istoric pentru București și dezvoltarea sa.
Contextul urban și necesitatea unui sistem modern
La mijlocul secolului XX, Bucureștiul se afla într-o continuă expansiune demografică. Conform datelor oficiale, recensământul din 1948 indica deja peste un milion de locuitori, iar în 1977 populația crescuse cu încă 780.000 de persoane. Transportul public de suprafață devenise suprasolicitat, iar autobuzele, troleibuzele și tramvaiele circulau constant aglomerate, uneori cu ușile deschise.
Era necesară o soluție modernă, similară altor capitale europene precum Londra (1863), Paris (1900) sau Moscova (1935). Astfel, ideea construirii unui metrou bucureștean devenise inevitabilă.
Primele încercări de proiectare
Interesant este că ideea metroului în București nu a apărut în perioada comunistă, ci încă din secolul al XIX-lea. Doi vizionari români, Elie Radu și Dimitrie Leonida, au propus un sistem subteran modern, însă contextul economic și cele două Războaie Mondiale au împiedicat implementarea sa.
Ulterior, în 1950, s-a înființat societatea SovRom Metrou, în colaborare cu URSS, însă proiectul a fost abandonat din cauza divergențelor privind infrastructura și adâncimea tunelurilor.
Proiectul devine realitate în regimul Ceaușescu
Construcția efectivă a metroului bucureștean a început în 1975. Unul dintre pionierii acestui proiect a fost inginerul Octavian Udriște, parte a echipei care a fondat Întreprinderea de Exploatare a Metroului.
Prima porțiune a Magistralei 1 a fost proiectată să facă legătura între două mari platforme industriale: Timpuri Noi și Semănătoarea, pe o distanță de 8 km și 6 stații:
- Semănătoarea (Petrache Poenaru)
- Grozăvești
- Eroilor
- Izvor
- Piața Unirii
- Timpuri Noi
Un metrou 100% românesc
Nicolae Ceaușescu a impus ca metroul să fie construit integral cu resurse românești, fără ajutor străin, spre deosebire de alte capitale din Europa de Est. Primele rame de metrou au fost fabricate la Întreprinderea de Vagoane Arad, inspirate parțial de metroul vienez.
Cu toate acestea, procesul a întâmpinat numeroase dificultăți tehnice. Unele componente au necesitat improvizații, precum celebrul întrerupător „Petromax”, denumit ironic de tehnicieni, din cauza riscului de aprindere.
Etapa de testare și presiunea inaugurării
Faza de teste a inclus un aspect unic în lume: în prima lună de probă s-a circulat chiar cu pasageri. Deși existau riscuri, presiunea inaugurării rapide „pentru a-i face bucurie tovarășului” era prioritară, ceea ce a determinat reducerea vitezei maxime de exploatare de la 80 la 65 km/h.
Ziua inaugurării metroului bucureștean
Metroul a fost dat oficial în exploatare pe 16 noiembrie 1979, cu doar câteva zile înainte de Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român.
În prima zi, aproximativ 175.000 de bucureșteni au călătorit cu „trenul galben fără cai”.
Nicolae Ceaușescu nu a participat la deschiderea publică, ci a vizitat oficial metroul abia pe 19 decembrie 1979, după ce s-a convins că sistemul este sigur.
Magistrala 1 astăzi
În prezent, Magistrala 1 are 31 km, 22 stații și este una dintre cele mai aglomerate linii ale Metrorex. Doar în 2019 a fost tranzitată de peste 7,5 milioane de călători, fiind un pilon important al mobilității urbane.
Sursǎ foto: Virgil Pavel | Arhiva Agerpres
