Secțiunea Istorie de pe Vocea Capitalei îți aduce povești captivante despre trecutul Bucureștiului. De la evenimentele care au influențat orașul și până la personalitățile care au lăsat o amprentă puternică asupra sa, aici vei descoperi detalii fascinante despre evoluția capitalei României. Fie că este vorba despre monumente istorice, episoade puțin cunoscute sau tradiții uitate, rămâi alături de noi pentru a redescoperi Bucureștiul prin prisma istoriei sale.
În mai 1996, soldatul Laurențiu Cotea a dezertat înarmat din unitatea militară și a deschis focul în București, ucigând doi polițiști pe strada Pridvorului din Berceni. După o urmărire amplă care a mobilizat mii de agenți, acesta a fost prins în pădurea Periș și ulterior condamnat la închisoare pe viață. Astăzi, două cruci amplasate pe strada Pridvorului amintesc de tragedia care a șocat orașul.
„Boala lui Calache” este o expresie veche românească, cu iz ironic, care desemnează lenea combinată cu pofta de mâncare, băutură și chef, inspirată din legenda lui Calache, un tânăr boier vestit pentru lipsa totală de chef de muncă. Astăzi, expresia se folosește colocvial și umoristic pentru a descrie pe cineva care evită responsabilitățile și preferă distracția fără efort.
Lansat la 7 februarie 1935, filmul Bing-Bang reprezintă prima producție sonoră realizată în București, folosind aparatură inovatoare concepută de inginerul român Gartenberg Argani. Deși inițial refuzat de cinematografe, filmul a devenit rapid un succes major, datorită farmecului inegalabil al cuplului comic Stroe și Vasilache.
Articolul explorează evoluția simbolică și instituțională a Muzeului Național al Țăranului Român. De la primele expoziții din secolul al XIX-lea și eforturile lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, trecând prin perioada dificilă a comunismului, până la reînființarea din 1990 sub conducerea lui Horia Bernea, muzeul s-a impus ca un reper al spiritualității și identității românești.
: La 27 ianuarie 1855, Școala ostășească din București a solicitat oficial publicarea lucrării postume a lui Nicolae Bălcescu, „Puterea armată și artă militară la români”, pentru a fi utilizată ca manual de istorie militară. Acest moment marchează recunoașterea valorii strategice a operei lui Bălcescu, transformând viziunea sa istorică într-un pilon al educației militare naționale. Lucrarea a oferit tinerilor ofițeri un fundament bazat pe tradițiile de luptă autohtone, fiind esențială în procesul de modernizare a armatei în Principatele Române.
Articolul explorează primul regulament al Muzeului Național de Istorie Naturală, redactat de însuși Grigore Antipa în anul 1908. Documentul, făcut public cu ocazia Zilei Internaționale a Scrisului de Mână, impunea vizitatorilor reguli inedite pentru acea vreme: interzicerea accesului cu săbii, bastoane sau umbrele (care trebuiau lăsate la garderobă) și obligativitatea ca minorii să fie însoțiți de adulți. De asemenea, sunt prezentate detalii despre programul de funcționare restrâns de acum un secol și rolul crucial al lui Grigore Antipa în modernizarea instituției care îi poartă numele din 1933.
Articolul analizează înființarea Școlii de Muzică Vocală, Declamație și Literatură în 1834, evidențiind rolul acesteia ca pilon al modernizării culturale românești, dar și limitele contextului istoric în care a activat.
La 18 ianuarie 1860 au fost deschise oficial cursurile Gimnaziului „Gheorghe Lazăr”, marcând începutul uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România. Fondat în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Colegiul Național Gheorghe Lazăr a evoluat de la gimnaziu la liceu și, ulterior, la colegiu național, devenind o adevărată școală a elitelor. De-a lungul timpului, instituția s-a remarcat prin excelență academică, tradiție culturală și contribuții importante la educația românească, fiind recunoscută oficial în 2010 prin acordarea Ordinului Meritul pentru Învățământ.
Hrisovul din 1749 emis de Grigore Ghica a marcat un punct de cotitură în istoria educației din Țara Românească. Prin reorganizarea învățământului și stabilirea unui buget clar pentru Academia Domnească din București, documentul a asigurat stabilitate, continuitate și progres cultural, punând bazele modernizării sistemului educațional românesc.
Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu, a fost una dintre cele mai mari voci ale muzicii lăutărești românești din perioada interbelică. Idol al restaurantelor bucureștene, câștigând averi impresionante, el a refuzat o carieră la Opera Română pentru a rămâne fidel muzicii populare. Destinul său a avut însă un final dramatic: a murit sărac, orb și bolnav, la 13 ianuarie 1945.
