4/16 iulie 1864, moment fondator pentru învățământul superior românesc
La 4/16 iulie 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost emis Decretul nr. 765 privind înființarea Universității din București. Actul domnesc a reunit într-un singur corp universitar facultățile existente în Capitală: Facultatea de Drept, Facultatea de Științe și Facultatea de Litere și Filosofie. Data dublă, 4/16 iulie, marchează diferența dintre calendarul iulian, folosit atunci în Principatele Române, și calendarul gregorian.
Prin acest decret, Bucureștiul devenea centrul celei de-a doua instituții universitare moderne din spațiul românesc, după Universitatea din Iași, fondată în 1860. Muzeul Universității din București precizează că decretul din 4 iulie 1864 a fost precedat de Raportul nr. 21133 din 3 iulie 1864, întocmit de Dimitrie Bolintineanu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, și adresat domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Contextul istoric: reformele lui Alexandru Ioan Cuza
Înființarea Universității din București trebuie privită în contextul marilor reforme ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza. După Unirea Principatelor din 1859, statul român modern avea nevoie de instituții puternice, capabile să formeze juriști, profesori, funcționari, oameni de știință și intelectuali. Universitatea nu apărea, așadar, ca o instituție izolată, ci ca parte a unui amplu proces de modernizare administrativă, juridică și culturală.
În București existau deja forme de învățământ superior. Facultatea de Drept fusese înființată prin Decretul nr. 519 din 25 noiembrie 1859, Școala Superioară de Științe prin Decretul nr. 967 din 8 octombrie 1863, iar Școala Superioară de Litere prin Decretul nr. 1047 din 30 octombrie 1863. Decretul nr. 765 din 1864 le-a unit într-o singură instituție: Universitatea din București.
Ce prevedea Decretul nr. 765
Decretul domnesc din 4 iulie 1864 a stabilit că facultățile din București urmau să funcționeze împreună sub numele de „Universitatea din București”. Astfel, învățământul superior bucureștean primea o structură comună, cu o conducere universitară proprie, formată din rector și decani. Potrivit documentelor prezentate de Arhivele Naționale și citate de Historia, profesorii facultăților urmau să aleagă rectorul Universității și decanii facultăților.
Acest detaliu este important deoarece arată că noua instituție nu era doar o simplă sumă de facultăți, ci un corp academic organizat, cu mecanisme interne de conducere și reprezentare. În epocă, această formulă apropia învățământul superior românesc de modelele universitare europene.
Cele trei facultăți fondatoare
Universitatea din București a început cu trei componente esențiale: Drept, Științe și Litere-Filosofie. Fiecare răspundea unei nevoi majore a societății românești aflate în plină construcție instituțională.
Facultatea de Drept era vitală pentru formarea magistraților, avocaților și funcționarilor publici, într-un stat care își reorganiza legislația și administrația. Facultatea de Științe susținea dezvoltarea cunoașterii moderne și pregătirea specialiștilor într-o epocă în care știința devenea tot mai importantă pentru progresul economic și social. Facultatea de Litere și Filosofie avea rolul de a forma profesori, intelectuali și oameni de cultură, contribuind la consolidarea limbii, educației și identității naționale.
Reunirea lor sub aceeași autoritate universitară a reprezentat un pas decisiv în profesionalizarea învățământului superior românesc.
Primul rector: juristul Gheorghe Costaforu
Primul rector al Universității din București a fost juristul Gheorghe Costaforu, cunoscut și sub forma Gheorghe Costa-Foru. Universitatea din București îl menționează ca profesor de drept civil și rector între 1864 și 1871.
Gheorghe Costaforu era o personalitate importantă a vieții juridice și academice din secolul al XIX-lea. Potrivit Galeriei Portretelor, el era doctor în drept la Paris, din 1850, a predat la Colegiul Sfântul Sava și, din 1859, la Facultatea de Drept. Aceeași sursă notează că a fost cel dintâi rector al Universității București și că a militat pentru înființarea instituției.
Alegerea unui jurist ca prim rector nu a fost întâmplătoare. În epoca lui Cuza, dreptul era una dintre disciplinele fundamentale pentru construcția statului modern. Prin profesori precum Costaforu, Universitatea din București devenea nu doar un spațiu de predare, ci și un laborator al modernizării instituționale.
Moștenirea Academiei Domnești și tradiția Sfântul Sava
Deși Universitatea din București a fost înființată oficial în 1864, tradiția învățământului superior bucureștean este mai veche. Universitatea se revendică drept succesoare a structurilor inaugurate de Academia Domnească de la Sfântul Sava, întemeiată în 1694, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Această continuitate simbolică este importantă pentru înțelegerea rolului Universității din București în cultura română. Instituția nu a apărut pe un teren gol, ci a preluat și a reorganizat o tradiție educațională care, de-a lungul timpului, a trecut prin Academia Domnească, Școala de la Sfântul Sava și cursurile superioare juridice și științifice dezvoltate în secolul al XIX-lea.
Impactul înființării Universității din București
Prin Decretul nr. 765, statul român a creat un cadru academic modern pentru formarea elitelor. Universitatea din București a contribuit ulterior la dezvoltarea culturii, științei, administrației și vieții publice românești. În jurul ei s-au format generații de profesori, cercetători, juriști, scriitori, diplomați și oameni politici.
Înființarea Universității din București a fost, în același timp, un act educațional și un act politic. Educațional, pentru că organiza învățământul superior într-o instituție coerentă. Politic, pentru că exprima voința noului stat român de a se alinia modelelor europene și de a-și crea propriile elite intelectuale.
De ce rămâne important anul 1864
Anul 1864 rămâne o bornă fundamentală în istoria educației românești. Decretul domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza a transformat facultățile bucureștene într-o universitate modernă, capabilă să susțină dezvoltarea unei societăți aflate în plină schimbare.
La peste un secol și jumătate de la acel moment, Universitatea din București continuă să fie una dintre instituțiile academice de referință ale României. Originea ei, legată de reformele lui Cuza, de activitatea lui Dimitrie Bolintineanu și de primul rector Gheorghe Costaforu, arată cât de strânsă a fost legătura dintre educație, modernizare și construcția statului român.
Decretul domnesc din 4/16 iulie 1864 nu a reprezentat doar un act administrativ. A fost un moment de sinteză între tradiția educațională a Bucureștiului și proiectul modernizator al României din secolul al XIX-lea. Prin reunirea facultăților de Drept, Științe și Litere într-un singur corp universitar, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele unei instituții care avea să joace un rol esențial în formarea elitelor românești.
Universitatea din București s-a născut din nevoia unui stat tânăr de a se construi prin educație. Iar primul său rector, juristul Gheorghe Costaforu, a simbolizat legătura dintre drept, cultură și modernizarea societății românești.
