O descoperire șocantă a avut loc într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei, unde o bătrână în vârstă de 87 de ani a fost găsită moartă. Femeia prezenta o mușcătură de câine în zona gâtului, fapt care a ridicat suspiciuni și a declanșat o anchetă a autorităților.
Alerta a fost dată de o rudă, care a găsit-o pe femeie fără suflare în propria locuință. Potrivit primelor informații furnizate de anchetatori, există indicii că decesul ar fi survenit înainte ca bătrâna să fie mușcată de cei doi câini pe care îi deținea.
Mușcată de câini după deces
Specialiștii susțin că animalele, rămase fără hrană, ar fi atacat trupul femeii după moarte. Această ipoteză este susținută de faptul că rana de la nivelul gâtului nu prezenta urme de sângerare, semn că mușcătura nu a fost cauza decesului.
Cei doi câini au fost preluați de reprezentanții ASPA, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la INML, unde urmează să fie efectuată autopsia care va stabili cauza exactă a morții.
Autoritățile continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs acest incident tragic.
sursa foto: observatornews.ro



