Un tramvai a deraiat în București, luni seară, după ce a lovit o trotinetă electrică aruncată intenționat pe șine. Incidentul a avut loc în zona Parcul Tineretului, la intersecția dintre Bd. Gheorghe Șincai și Bd. Tineretului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cum s-a produs accidentul cu tramvaiul din București
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, evenimentul s-a produs în jurul orei 20:00. Un vatman în vârstă de 57 de ani conducea tramvaiul pe Bd. Gheorghe Șincai, dinspre Timpuri Noi către Eroii Revoluției. La intersecția cu Bd. Tineretului, vehiculul a acroșat o trotinetă electrică lăsată pe linie, fapt care a dus la deraiera tramvaiului.
Nu au existat răniți
Autoritățile au confirmat că în urma incidentului nu au existat persoane rănite. Tramvaiul a fost repus rapid pe șine, iar circulația rutieră din zonă nu a fost restricționată.
Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost ulterior îndrumat la Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor prevăzute de lege.



