Bombardamentul american asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944. De ce au murit atât de mulți civili?
Bombardamentul Bucureștiului din 4 aprilie 1944 rămâne unul dintre cele mai tragice episoade din istoria capitalei României. Deși evenimentul s-a petrecut în urmă cu 80 de ani, el continuă să provoace controverse și discuții aprinse în rândul istoricilor, jurnaliștilor și opiniei publice. Cum de a fost posibil un număr atât de mare de victime civile? A fost acest raid aerian o crimă de război? Haideți să analizăm contextul, desfășurarea și consecințele acestui tragic episod istoric.
Contextul istoric: Primăvara anului 1944
În aprilie 1944, România era aliată a Germaniei naziste, aflată pe un front tot mai fragil în fața ofensivei sovietice. După înfrângerea de la Kursk și eliberarea Cernăuțiului, Armata Roșie se apropia de granițele României. În acest timp, Aliații din vest pregăteau debarcarea în Normandia și intensificau campaniile de bombardament asupra infrastructurii militare și industriale ale Axei.
România juca un rol crucial în alimentarea mașinăriei de război germane, furnizând aproximativ 30% din petrolul necesar armatei naziste. Astfel, Aliații au considerat vitală distrugerea rafinăriilor și a nodurilor de transport din zona Bucureștiului și Ploieștiului.
Cum a fost posibil bombardamentul Bucureștiului?
După ocuparea sudului Italiei, zona Bari-Foggia a devenit baza operațională a Armatei a 15-a Aeriene a SUA. De aici, s-au lansat raiduri masive în toate teritoriile ocupate de germani din sud-estul Europei. Odată ce avioanele americane au putut acoperi distanța până în România, Bucureștiul a devenit o țintă prioritară.
Pe 4 aprilie 1944, 220 de bombardiere B-17 și 93 de B-24 Liberator, însoțite de avioane de vânătoare, au lansat un atac devastator asupra capitalei României. Țintele vizate erau Gara de Nord, triajul și atelierele Grivița – puncte strategice de transport și logistică.
De ce au fost atât de multe victime civile?
Numărul mare de victime civile în bombardamentul Bucureștiului din 4 aprilie 1944 poate fi explicat prin mai mulți factori:
- Tehnologia limitată a epocii: Sistemele de navigație și de ochire erau imprecise. Bombele au fost lansate pe baza unor hărți vechi, iar țintele nu au fost lovite cu precizie.
- Confuzia cauzată de un exercițiu anterior: Cu doar două ore înainte de raid, avusese loc un exercițiu de apărare antiaeriană. Mulți bucureșteni au crezut că sirenele care anunțau atacul real fac parte dintr-un nou exercițiu și nu s-au adăpostit.
- Adăposturi inadecvate: Multe dintre adăposturile construite în București erau neconforme și nesigure.
- Refugiați din Moldova: Zona Gării de Nord adăpostea un număr mare de refugiați din estul țării, fugiți din calea Armatei Roșii. Aceștia au fost surprinși de bombardament în adăposturi improvizate.
Zonele cele mai afectate
Printre cele mai grav afectate cartiere și zone se numără:
- Gara de Nord și împrejurimile: Calea Griviței, Bulevardul Dinicu Golescu, Calea Plevnei;
- Giulești, Crângași, Cotroceni;
- Zona Grozăvești: distrugerea unei uzine electrice;
- Calea Victoriei și zona Băneasa;
- Distrugerea unei conducte principale de apă.
Raidul s-a soldat cu 2.942 de morți și 2.416 de răniți, iar transportul urban a fost oprit pentru mai multe zile.
Întrebarea dacă bombardamentul din 4 aprilie 1944 poate fi considerat o crimă de război rămâne una delicată. Deși rezultatul a fost tragic, istoricii susțin că intenția atacului nu a fost distrugerea civililor, ci a infrastructurii militare și industriale.
România era, la acel moment, în mod oficial, parte a Axei, iar țintele vizate aveau importanță strategică. Spre deosebire de cazuri precum Coventry (1940) sau Dresda (1945), unde atacurile au vizat în mod clar populația civilă, în cazul Bucureștiului, victimele au fost rezultatul unor erori și al limitărilor tehnice.
O zi neagră
Bombardamentul Bucureștiului din 4 aprilie 1944 rămâne o zi neagră în istoria României. Fiecare victimă a fost o pierdere imensă, iar lecțiile acelor vremuri trebuie să fie păstrate vie în memoria colectivă.
Istoria trebuie privită cu obiectivitate, chiar și atunci când este dureroasă.
