Un nou episod de iarnă severă în România
Iarna bipolară continuă în România. Un nou ciclon polar se va forma la finalul acestei săptămâni și va afecta majoritatea regiunilor țării, aducând ninsori, temperaturi scăzute și nopți geroase. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va suferi schimbări bruște, cu un contrast puternic între weekendul rece și săptămâna viitoare, când temperaturile vor crește semnificativ.
Anunțul a fost făcut de directorul general al ANM, Elena Mateescu, într-o intervenție la Antena 3.
Ciclon polar cu ninsori și ger în București
Ciclonul va ajunge deasupra România în noaptea de vineri spre sâmbătă, moment în care sunt așteptate precipitații sub formă de ninsoare, inclusiv în București.
„În Capitală așteptăm temperaturi minime de -7, chiar -8 grade Celsius, iar în alte zone, în special în depresiuni, valorile pot coborî până la -15 grade”, a declarat Elena Mateescu.
Weekendul va fi marcat de ger accentuat, cu nopți foarte reci, mai ales în Moldova și în zonele depresionare.
Diferențe mari de temperatură între regiuni
Joi, înainte de răcirea accentuată, se va înregistra o ușoară încălzire în vestul și sud-vestul țării. În Banat și sud-vestul Olteniei, temperaturile pot ajunge la 10–12 grade Celsius.
În schimb, în Muntenia, Dobrogea și Moldova, maximele vor rămâne scăzute, situându-se în jurul valorilor de 2–3 grade Celsius. Odată cu pătrunderea masei de aer rece, ploile se vor transforma rapid în ninsoare.
Încălzire bruscă de săptămâna viitoare: până la 18 grade Celsius
După data de 24 februarie, vremea se va schimba radical. Meteorologii anunță o încălzire semnificativă, cu temperaturi cuprinse între 14 și 18 grade Celsius, în special în regiunile extracarpatice.
„Finalul de iarnă va fi unul cald, însă tranziția va fi rapidă și riscantă”, a avertizat directorul general ANM.
Risc de inundații din cauza topirii zăpezii
Creșterea bruscă a temperaturilor, combinată cu un strat consistent de zăpadă și precipitații lichide, poate duce la apariția inundațiilor. ANM anunță că vor fi emise alerte hidrologice, ținând cont de cumulul acestor factori.
Autoritățile recomandă populației să urmărească prognozele meteo actualizate și avertizările oficiale, mai ales în zonele vulnerabile.
România traversează o perioadă de instabilitate meteo accentuată, cu fenomene de iarnă severe până la finalul lunii februarie, urmate de o încălzire bruscă. Atenția și informarea corectă rămân esențiale în zilele următoare.
sursa foto: editiadedimineata.ro



