La 7 octombrie 1866, la București, apărea Dacia Română, un ziar cu profil politic, comercial, literar și religios, fondat și redactat de Romulus Scriban și Demetriu N. Preda. Publicația a avut o existență scurtă, până în februarie 1867, însă momentul apariției sale o plasează într-o perioadă decisivă pentru modernizarea statului și dezvoltarea presei românești.
Dacia Română s-a născut într-o Românie aflată în plină transformare instituțională, la numai câteva luni după venirea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și adoptarea Constituției din 1866.
7 octombrie 1866: începutul Daciei Române
Bibliografia istorică a Bibliotecii Academiei Române consemnează apariția publicației în intervalul 7 octombrie 1866 – 23 februarie 1867.
Formula completă a titlului, păstrată în grafia epocii, era:
Dacia romana, diariu politicu, commercialu, litterariu si religiosu.
Publicația era concepută să apară de două ori pe săptămână, deși sursele bibliografice precizează că apariția sa a fost neregulată.
Redactorii erau:
- Romulus Scriban
- Demetriu N. Preda
Inițial, ziarul a fost imprimat la Tipografia Națională, iar începând cu 8 ianuarie 1867 tipărirea a fost preluată de Tipografia Lucrătorilor Asociați.
Colecția este înregistrată la Biblioteca Academiei Române sub cota P. IV 834.
Un ziar apărut într-un moment de transformare a României
Anul 1866 a reprezentat unul dintre momentele fundamentale ale construcției statului român modern.
Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunsese la București în mai 1866, iar la 30 iunie fusese adoptată noua Constituție.
În acest context a apărut și Dacia Română.
Constituția din 1866 și libertatea presei
Pentru dezvoltarea jurnalismului românesc, un rol esențial îl avea articolul 24 al Constituției.
Acesta garanta libertatea comunicării ideilor prin presă și stabilea principii importante pentru epocă:
- interzicerea cenzurii;
- eliminarea autorizării prealabile;
- eliminarea cauțiunii impuse jurnaliștilor;
- limitarea măsurilor administrative preventive împotriva publicațiilor;
- judecarea delictelor de presă de către juriu.
Prin urmare, Dacia Română aparținea unei generații de publicații care începeau să funcționeze într-un cadru constituțional mult mai favorabil exprimării publice.
Ce publica Dacia Română
Chiar subtitlul ziarului indică cele patru direcții editoriale majore:
politică, comerț, literatură și religie.
Această structură transforma Dacia Română într-o publicație cu profil mixt, situată între ziarul politic de opinie și revista culturală cu preocupări foarte diverse.
Politică și viață publică
Componenta politică era una dintre identitățile declarate ale publicației.
Totuși, documentele identificate până în prezent nu permit atribuirea sigură a Daciei Române unei formațiuni politice concrete.
De aceea, publicația nu trebuie descrisă retroactiv drept organ liberal sau conservator fără consultarea editorialelor și comentariilor politice publicate în numerele originale.
Comerț și economie
Prezența termenului commercialu în subtitlu demonstrează că publicația urmărea și problematica economică și comercială.
Această componentă este importantă deoarece arată că proiectul editorial nu se limita la literatură sau dezbatere politică, ci încerca să privească societatea într-un sens mai larg.
Literatură și cultură
Literatura ocupa, de asemenea, un loc declarat în programul editorial.
Totuși, cercetările disponibile nu oferă în prezent un index complet al numerelor revistei. Din acest motiv, nu poate fi alcătuită cu certitudine o listă de poezii, eseuri sau cronici publicate în Dacia Română fără consultarea exemplarelor originale.
Această precizare este importantă pentru evitarea confuziei dintre textele publicate de cei doi redactori în aceeași perioadă și materialele apărute efectiv în ziar.
Religie și probleme bisericești
Un element aparte pentru presa vremii era prezența explicită a dimensiunii religioase.
Dacia Română este menționată ulterior și în cercetările dedicate publicisticii bisericești drept exemplu de publicație laică interesată, printre alte teme, de probleme religioase și bisericești.
Astfel, ziarul încerca să reunească într-un singur proiect editorial teme politice, economice, culturale și spirituale.
Cine a fost Romulus Scriban
Romulus Scriban era una dintre figurile intelectuale aflate în spatele proiectului.
Avea o formație neobișnuit de diversă, care combina:
- teologia;
- dreptul;
- istoria;
- cultura clasică;
- economia politică;
- literatura.
Studiase la Socola și la Academia Mihăileană, apoi dreptul și teologia la Torino, unde obținuse doctoratul în drept civil în 1864.
Înainte de fondarea Daciei Române colaborase deja cu publicații precum Ateneul român, Steaua Dunării și Românul.
În anul 1866 publica și volumul Poeme, precum și texte cu caracter politico-religios.
Profilul său intelectual explică, în bună măsură, diversitatea domeniilor asumate de noul ziar.
Demetriu N. Preda, celălalt fondator al publicației
Cel de-al doilea redactor și cofondator, Demetriu N. Preda, este mai puțin documentat biografic.
Bibliografia românească modernă îl înregistrează ca fiind născut în 1843.
Încă de la începutul anilor 1860 publicase o lucrare dedicată mitologiei grecești, romane și egiptene.
La scurt timp după dispariția Daciei Române, în 1867, avea să publice lucrarea:
Dacia. Revoluțiunile de la 1848, 1859 şi 1866.
Titlul este sugestiv pentru preocupările sale istorice și politice, însă lucrarea nu trebuie confundată cu un text apărut în paginile ziarului.
Dacia Română și ideea națională
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale publicației este raportarea la ideea națională.
Nicolae Iorga avea să includă retrospectiv Dacia Română între publicațiile bucureștene cu o tendință națională pronunțată și să o asocieze în mod direct cu activitatea lui Romulus Scriban.
În plus, biografia acestuia arată un interes constant pentru:
- istoria românilor;
- romanitate;
- limbă;
- cultură;
- unitatea națională.
Prin urmare, existența unei componente național-culturale în proiectul Daciei Române este bine susținută.
Totuși, fără acces la toate numerele publicației, nu poate fi presupus că fiecare articol avea un asemenea caracter.
De ce este important chiar titlul „Dacia Română”
Numele ales pentru publicație nu era lipsit de semnificație.
În cultura și presa românească a secolului al XIX-lea, termenul Dacia avea o puternică încărcătură istorică și identitară.
El trimitea către un spațiu simbolic mai larg decât granițele politice existente și fusese utilizat și în alte proiecte editoriale.
Cel mai cunoscut exemplu este Dacia literară, revista lansată de Mihail Kogălniceanu în 1840.
La Iași apăruse, în 1861, și un ziar numit simplu Dacia, cu profil politic, literar și comercial.
Totuși, nu există dovezi suficiente pentru a vorbi despre o continuitate instituțională între aceste publicații și Dacia Română din București.
O publicație cu o existență de numai câteva luni
Dacia Română nu a avut o viață lungă.
Perioada documentată bibliografic se întinde de la 7 octombrie 1866 până la 23 februarie 1867.
Publicația era programată să apară de două ori pe săptămână, însă apariția sa a fost neregulată.
În plus, nu au fost identificate date certe privind:
- tirajul;
- numărul abonaților;
- distribuția geografică;
- lista completă a colaboratorilor;
- audiența efectivă.
Prin urmare, influența sa nu trebuie exagerată prin cifre sau afirmații care nu pot fi demonstrate documentar.
De ce a încetat Dacia Română
Bibliografia istorică a publicațiilor periodice românești oferă o explicație directă pentru dispariția ziarului:
un diferend între cei doi redactori.
Nu este cunoscut însă cu certitudine dacă acel conflict a fost de natură politică, editorială, financiară sau personală.
Fără confruntarea documentelor contemporane, o explicație mai detaliată ar fi pur speculativă.
Una dintre pistele importante de cercetare este ediția ziarului Românul din 7 aprilie 1867, menționată de bibliografia de specialitate după încetarea Daciei Române.
De asemenea, Sentinela română din 11 octombrie 1866, apărută la doar câteva zile după debutul publicației, este indicată ca o altă sursă contemporană relevantă.
De la Dacia Română la Dacia literară
Experiența editorială a lui Romulus Scriban nu s-a încheiat odată cu dispariția publicației bucureștene.
În 1868, după stabilirea la Galați, acesta a lansat Dacia literară, publicație apărută între 1 octombrie 1868 și 1 martie 1869.
Aici continuitatea este mult mai clară, deoarece există un redactor comun: Romulus Scriban.
Noua publicație acorda literaturii o funcție explicit națională și vedea cultura drept instrument de conservare a spiritului național.
Astfel, parcursul editorial al lui Scriban poate fi urmărit de la proiectul politico-cultural Dacia Română către o publicație cu profil literar-național mult mai accentuat.
Ce știm sigur despre Dacia Română
Pe baza documentelor bibliografice disponibile, câteva informații pot fi considerate bine stabilite:
- Dacia Română a debutat la București la 7 octombrie 1866.
- Publicația era redactată de Romulus Scriban și Demetriu N. Preda.
- Avea profil politic, comercial, literar și religios.
- Era proiectată pentru două apariții pe săptămână, dar apărea neregulat.
- A fost tipărită inițial la Tipografia Națională.
- Din 8 ianuarie 1867 a trecut la Tipografia Lucrătorilor Asociați.
- Ultima dată de apariție consemnată este 23 februarie 1867.
- Încetarea publicației este pusă de bibliografia istorică pe seama unui diferend între redactori.
- Colecția este consemnată la Biblioteca Academiei Române sub cota P. IV 834.
Ce rămâne încă de cercetat
Istoria Daciei Române nu este însă complet reconstituită.
Lipsesc încă informații certe despre:
- sumarul complet al numerelor;
- articolele și poeziile publicate;
- lista tuturor colaboratorilor;
- tiraj;
- numărul abonaților;
- distribuție;
- natura exactă a conflictului dintre redactori.
O cercetare completă ar necesita consultarea directă, număr cu număr, a exemplarelor păstrate în fondurile Bibliotecii Academiei Române.
De asemenea, în cercetarea documentară disponibilă nu a fost identificat online un facsimil integral al publicației.
Dacia Română, o mărturie a României moderne în formare
Deși a existat numai câteva luni, Dacia Română rămâne relevantă pentru înțelegerea atmosferei intelectuale și politice a anului 1866.
Publicația apărea într-o perioadă în care România își redefinea instituțiile, Constituția consacra libertatea presei, iar dezbaterea despre identitate, cultură și modernizare devenea tot mai intensă.
Importanța ziarului nu trebuie măsurată printr-o influență de masă pe care documentele existente nu o pot demonstra.
Valoarea sa istorică este mai degrabă aceea de martor al unei epoci.
Sub numele simbolic de Dacia Română, politica, economia, literatura și religia erau reunite într-un proiect editorial care reflecta preocupările unei societăți aflate în plin proces de modernizare și de consolidare a propriei identități.
